COVID-19. Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, amendat după o petrecere!
În timp ce colegii săi din Ministerul Afacerilor Interne se străduiesc să-i convingă pe oameni să respecte măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, a fost prins „în ofsaid”… pe internet.
Mai exact, el a participat la o petrecere, alături de mulți alți tineri, în plină stare de alertă, iar imagini de acolo au apărut pe Facebook și au fost preluate de cei de la Observator (Antena 1) – vezi AICI..
Reprezentantul ISU Brașov a declarat pentru jurnaliștii de la Antena 1 că, la petrecerea respectivă, au stat în grupuri de câte patru persoane, dar imaginile postate pe internet îl contrazic. De altfel, polițiștii au și luat măsuri.
Astfel, distracția l-a costat 500 de lei – amenda – potrivit sursei citate. Cu sancțiuni s-au ales și cel care își sărbătorea ziua de naștere și proprietarul imobilului.
„La data de 19 octombrie a.c., în urma apariției în mediul online a unor imagini în care apar mai multe persoane care participă la o petrecere, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 17.10.2020, într-o anexă a unui imobil din localitatea Hărman, județul Brașov, a avut loc un eveniment privat, respectiv o aniversare, la care au participat mai multe persoane.
În acest context, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, s-a luat măsura sancționării contravenționale a proprietarului imobilului, a persoanei sărbătorite și a unui invitat.
În continuare, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea tuturor persoanelor participante, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.