Coronavirus

COVID-19. Primarul Scripcaru: „Nu suntem în situația de a închide Brașovul… Sunt persoane bolnave peste tot în acest oraș” / Apel către cetățeni!

 

Primarul George Scripcaru a dezmințit zvonurile potrivit cărora, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, Brașovul ar urma să fie închis.

„Nu suntem în situația de a închide Brașovul. E mai mult o panică nejustificată. Pentru că tot se discută în ultima perioadă de situațiile din Brașov: problema nu este în altă parte sau pe alt palier decizional, la minister sau într-o altă localitate. Problema este la Brașov, și solicit pe această cale cetățenilor să respecte regulile stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, valabile pe tot teritoriul României. N-o să vină nimeni să ne gestioneze problema, noi trebuie să o gestionăm. Îi rog mai ales pe cei care sunt în acest moment în activitate, care au interacțiune cu cetățenii, să respecte aceste reguli, pentru că de fiecare dintre noi depinde respectarea regulilor. Le cer cetățenilor municipiului Brașov, agenților economici care au activitate într-un domeniu în care interacționează foarte mult cu publicul, cum ar fi HoReCa, sau anumite instituții publice sau companii de interes public, să respectăm aceste reguli. Nimic mai simplu decât atât! Sunt persoane bolnave peste tot în acest oraș, acest virus nu este limitat de la o stradă la alta, de pe un teritoriu sau altul. Suntem cu toții parte din această problemă și trebuie să o gestionăm noi, nu altcineva. Important este să respectăm regulile, pentru că ne protejăm în primul rând pe noi, dar și pe cei cu care intrăm în contact. Facem un apel la fiecare cetățean să fie corect și să spună adevărul, fiindcă am avut situații la Evidența Populației când au venit persoane aflate în autoizolare, care poate erau infectate și nu trebuiau să interacționeze cu alte persoane. De aici există riscul contaminării și implicit alte probleme”, a explicat primarul Brașovului.

Potrivit unei statistici a Centrului Național de Supraveghere și control al Bolilor Trasmisibile (CNSCBT), județul Brașov este pe primul loc în topul îmbolnăvirilor de COVID-19 între județele României (cu excepția Capitalei), înregistrând în ultimele două săptămâni peste 50 de cazuri noi la suta de mii de locuitori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button