Coronavirus

COVID-19. Prim-ministrul cu tot Guvernul, în ședință cu măști sanitare de protecție

  • sedinta-guvern.jpg

La nivelul Guvernului există o preocupare în legătură cu creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi orice măsură de prevenţie este binevenită, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru, menţionând că membrii Cabinetului au purtat în şedinţă măşti de protecţie.
„Chiar şi astăzi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare – nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului – în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă, nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite, orice astfel de măsuri: purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloacele de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că specialiştii vorbesc acum despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu faptul că membrii Executivului au purtat masca de protecţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare