COVID-19. Patru elevi și patru angajați din școli depistați infectați. Ce măsură s-a luat
La patru zile de la reînceperea cursurilor din semestrul al II-lea, s-au înregistrat primele cazuri de infectări în unități de învățământ brașovene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, Valentin Bucur, este vorba despre patru elevi și patru persoane din rândul personalului angajat, fără a preciza dacă este vorba despre cadre didactice, personal didactic auxiliar sau personal nedidactic. A menționat doar că cele opt persoane depistate ca fiind infectate sunt din unități de învățământ diferite. „Clasele, 5 la număr, revin în online timp de 14 zile de la declararea infectării”, a afirmat Bucur.
Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, publicat vinerea trecută în Monitorul Oficial, spune ce se întâmplă în cazul în care apar cazuri de infectare în rândul elevilor. Astfel, un caz confirmat la grădiniţă sau în clasele primare trimite acasă grupa/ clasa în care a fost raportat cazul, cursurile având loc online. Timp de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.
La învăţământul gimnazial sau liceal, două cazuri în aceeaşi clasă trimit clasa acasă. 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, după consultarea DSPJ.
Tot DSP va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/ nedidactic/auxiliar.
De aceste prevederi scapă învăţământul militar, care îşi aplică propriile regulamente. La fel, studenţii, pentru că Universităţile decid în baza autonomiei. Oricum, în toate ecuaţiile va fi DSP-ul.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSPJ, se arată în ordin. DSPJ, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul unităţii de învăţământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea CJSU, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, cu avizul ISJ şi al DSPJ.
Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar/conexe, după consultarea DSPJ.
Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru unitatea/structura de învăţământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea CJSU, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar/ conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSPJ.
De asemenea, revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum 3 zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinţă pe care elevul o va preda în format hârtie sau o va transmite electronic dirigintelui/ învăţătorului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.