Coronavirus

COVID-19. Pacient transferat și cu „floră de spital” de la BRAȘOV la București

 

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a declarat vineri seara la Digi24 că trei pacienți COVID internați la terapie intensivă în spitalul pe care îl conduce au fost aduși cu infecții nosocomiale de la Spitalul Județean Brașov și de la două alte spitale din București (pe acestea din urmă nu le-a mai nominalizat).

„Atunci când ai pacienți critici, care vin din diverse spitale, care au fost internați în alte terapii în unitățile respective, de foarte multe ori vin încărcați cu o floră de spital. În acest moment avem trei pacienți care au floră multiplu rezistentă, motiv pentru care am limitat internările în terapie intensivă COVID, pentru că este normal să-i tratăm pe cei pe care îi avem, să facem curat și după aceea să primim alți pacienți”, a declarat Beatrice Mahler. Ea a precizat că din cele șase locuri de terapie intensivă pentru pacienți COVID de care dispune spitalul, patru sunt ocupate.

„Problema infecțiilor nosocomiale este o problemă cu care se confruntă toate spitalele din lume”, a menționat managerul instittutului. Dar în România proporțiile ei au fost evidențiale odată cu tragedia incendiului de la clubul „Colectiv”, când mulți dintre tinerii decedați au murit nu din cauza flăcărilor, ci ulterior, din cauza microbilor cu care s-au infectat în spital. S-a descoperit atunci că spitalele din România evitau să raporteze aceste infecții, au reamintit jurnaliștii Digi24

„Această problemă a infecțiilor nosocomiale este o problemă a secțiilor de terapie intensivă din toată lumea, dar ea trebuie raportată, pentru că înseamnă siguranța pacientului, înseamnă grija pentru pacient”, a subliniat dr. Beatrice Mahler.

„Dacă vorbim de terapia respiratorie, numărul infecțiilor nosocomiale nu este în creștere față de anul trecut, însă dacă vorbim de terapia COVID, aici suprasolicitarea pe aceste paturi este extrem de mare, pentru că numărul de cazuri care necesită terapie intensivă, mai ales în București, unde avem cel mai mare număr de infectări, este foarte mare. Mai mult decât atât, avem solicitări de transferuri din alte terapii intensivă, pentru că, fără falsă modestie spun, avem specialiști bine pregătiți, avem aparatură și putem să oferim speranța la viață. Însă nu putem oferi această speranță la viață, dacă nu oferim și condiții”, a explicat managerul de la „Marius Nasta”.

„Terapia COVID din Marius Nasta este o terapie nouă, deschisă în luna mai, într-o clădire nouă, complet renovată”, a subliniat ea. „Noi le facem analize (pacienților transferați – nota red.) în momentul în care ajung”, a punctat dr. Mahler.

Managerul a precizat că, în urma celor trei cazuri de pacienți care au ajuns și cu infecții intraspitalicești, a fost declanșată anchetă epidemiologică la „Marius Nasta”, a transmis-o DSP-ului, iar ancheta va continua.

„Eu cred că fiecare manager trebuie să-și evalueze propria ogradă și să decidă ce e mai bine de făcut în fiecare spital”, a adăugat Mahler. Obligația spitalelor de a raporta, a monitoriza și a anunța DSP-ul despre infecțiile nosocomiale nu a încetat nici în perioada pandemiei, a mai spus managerul. Beatrice Mahler a precizat că direcțiile de sănătate publică țin această evidență.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button