COVID-19. Ministrul Sănătății, declarații de ultimă oră… 80% din pacienții internați la ATI au peste 50 de ani / Ce spune despre RESTRICȚII
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, oferă informații de ultimă oră cu privire la situația pandemiei de COVID-19 în România. Potrivit acestuia, media de vârstă a persoanelor internate la ATI este 69 de ani, 80% având peste 50 de ani.
De asemenea, 88% dintre pacienții de la ATI au comorbidități. În ceea ce privește statusul vaccinal, Rafila a declarat că 18,5% dintre pacienții de la ATI sunt vaccinați, iar ceilalți sau sunt nevaccinați sau nu există informații despre ei. El a subliniat că se păstrează raportul de 1 la 4.
Rafila le-a recomandat cetățenilor să mai aibă puțină răbdare (n.r. cu restricțiile), să respecte în continuare măsurile de siguranță și să fie continuată vaccinarea la categoriile vulnerabile.
Ministrul Sănătății a declarat, în legătură cu ridicarea restricțiilor, că România se pregătește pentru așa ceva, însă cu precauție, pentru că statul nostru are rată mică de vaccinare în comparație cu alte țări.
„În țările în care au fost ridicate cea mai mare parte dintre restrcții au puține persoane internate în secțiile de terapie intensivă. Sunt țări care au un grad de acoperire largă, vaccinală, dar, lucru care este important când se ia această decizie, a ridicării restricțiilor, este legat de capacitatea sistemului de sănătate de a prelua pacienții și într-adevăr infecțiile să nu mai reprezinte un tip de patologie amenințătoare de viață și să reprezinte o infecție banală. Cu cât gradul de vaccinare a fost mai mare, cu atât manifestările au fost mai reduse. Sunt câteva state europene care au decis ridicarea restricțiilor și datorită acoperirii de vaccinare, datorită modului în care funcționează sistemul de sănătate s-a ajuns la o situație care permite acest lucru. Ne pregătim categoric și noi pentru așa ceva, dar cu precauție încât să nu producem un număr mai mare de decese sau să supraaglomerăm spitalele”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul a adăugat că este posibil să se renunțe la obligația de a purta masca de protecție în aer liber, peste două sau trei săptămâni, dar s-a ferit să ofere date concrete și nu a dat informații nici cu privire la ridicarea obligației de a prezenta certificat verde în anumite spații.
„Nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secțiilor de terapie intensivă începe să scadă în mod susținut. Rămâne să discutăm cu colegii de la Institutul Național de Sănătate Publică, cu alți specialiști, încât să putem să definim exact parametrii după care să putem să luăm decizii în consecință în ceea ce privește reluarea diferitelor tipuri de activități sau renunțarea la unele dintre restricții”, a spus ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că nu poate fi vorba de relaxări înainte ca numărul de pacienți internați în stare gravă la ATI să scadă „în mod susținut”.
Declarațiile pot fi urmărite, în format video, AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.