COVID-19. La BRAȘOV, peste 30 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore / Situația în ROMÂNIA
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 825 de noi cazuri cu COVID-19, dintre care 33 în județul Brașov, conform informațiilor făcute publice, în urmă cu câteva minute, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 79.330 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
35.517 pacienți au fost declarați vindecați și 9.574 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Situația pe județe poate fi găsită AICI!
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 285 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, la nivel național (n.r. în Brașov, nu s-a raportat un astfel de caz).
Până astăzi, 3.309 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
„În intervalul 23.08.2020 (10:00) – 24.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (18 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.410. Dintre acestea, 494 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.659.135 de teste. Dintre acestea 6.460 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.493 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 1.967 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, a fost raportat și rezultatul 31 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 24 august”, se arată în comunicatul GCS.
Pe teritoriul României, 10.742 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.433 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.404 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 37 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 654 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.207 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 489.150 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Cetățenii pot suna la 0800800165 pentru a sesiza încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Mai multe informații – AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.