Coronavirus

COVID-19. La BRAȘOV: 3.000 de persoane legitimate și amenzi de 80.000 de lei, în week-end

 

Echipele care control care s-au asigurat că sunt respectate măsurile anti-COVID-19 impuse în perioada stării de alertă au aplicat 228 de sancțiuni în valoare de aproximativ 80.000 de lei, în week-end.

Polițiști, jandarmi, polițiști locali, comisari de la Protecția Consumatorilor, inspectori sanitar-veterinari și reprezentanți ai Ministerului Muncii au continuat acțiunile de control, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.
Au avut loc și activități de informare, dar și de verificare a mijloacelor de transport în comun.

În total, au fost verificate 316 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 3.000 de persoane.

Dintre cele 228 sancțiuni contravenționale, 174 au fost date pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 38 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 16 pentru fapte de natură economică.
Controalele vor continua, după cum atenționează polițiștii.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare