Coronavirus

COVID-19 BRAȘOV. Testele de salivă din școli sunt administrate de… părinți, cu mici excepții

 

Inspectoratul Școlar al Județului Brașov anunță că în 379 de unități școlare din județul Brașov, din totalul celor 411 în care activitatea se desfășoară cu prezență fizică în această săptămână, testele de salivă sunt administrate elevilor de către părinți, acasă. În doar șase unități s-a decis administrarea acestora în unitatea școlară, acestea fiind: Școala Primară Beclean, Grădinița cu Program Normal Beclean, Școala Primară Boholț, Școala Gimnazială Fundata, Grădinița cu Program Normal Fundata, Grădinița cu Program Normal Șercăița. Aceste unități însumează 125 de copii și elevi, reprezentând sub un sfert de procent din totalul copiilor/elevilor înmatriculați în unitățile școlare brașovene.

În celelalte unități testele de salivă se administrează diferențiat de la o clasă la alta, fie acasă fie la școală.

„Reamintim că în conformitate cu Ordinul comun al ME și MS testarea elevilor și a copiilor nu este obligatorie, pe cale de consecință prezența fizică a acestora în unitatea școlară nu este condiționată de efectuarea acestor teste”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al IȘJ Brașov.

În cazul în care rezultatul în urma testării unui elev este pozitiv, părinții/tutorii legali ai acestuia au obligația de a anunța medicul de familie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button