Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Poliția a dat „cadouri” de aproximativ 80.000 de lei, de Moș Nicolae

 

Forțele de ordine au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Echipajele au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Activitățile desfășurate de către polițiștii brașoveni sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 88 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 20 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

De asemenea, polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 2.700 de persoane și au verificat 123 de mijloace de transport persoane și alte peste 200 autovehicule.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, dintre care 197 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 34 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a acestora fiind de peste 79.700 lei.

De asemenea, polițiștii au verificat peste 3.400 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 15 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 9 locații, au legitimat 49 de persoane și au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.900 lei.
La data de 06 decembrie 2020, au fost înregistrate două apeluri TEL VERDE pentru semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID-19.

„Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare. Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button