Coronavirus

COVID-19 BRAȘOV. Pilotul Dan Gîrtofan, dezvăluiri despre „probele” suferinței pe patul de spital

 

Externat din spital, după aproape trei săptămâni, pilotul brașovean Dan Gîrtofan povestește pe pagina sa de facebook despre bătălia cruntă cu SARS-CoV-2.

Aproape 3 săptămâni a durat aventura mea pe «probele» unei suferințe pe care nu mi-aș fi dorit să merg nici măcar în recunoaștere. Nu știu dacă tot acest timp a durat prea mult sau prea puțin; cert este că a fost suficient cât să înțeleg să prețuiesc mai mult viața, pe care, uneori, mi s-a întâmplat să mimez că o trăiesc, așa cum ni se întâmplă nouă, tuturor. Toate aceste zile în care am luptat ca să pot ajunge să vă scriu aceste gânduri, nu le consider pierdute. Dimpotrivă, vreau să le transform într-un „supliment nutritiv”, care să mă ajute să înțeleg, să văd și să fac mai bine ca până acum.
Vreau să știți că dacă tratamentele medicale și eforturile medicilor m-au ajutat să mă vindec, gândurile voastre, ale tuturor (enorm de mulți) m-au ajutat să rezist să parcurg un drum pe care l-am crezut posibil doar în imaginația celor mai curajoși creatori de ficțiune. Vă mulțumesc pentru gândurile bune și vă iubesc pe toți !!!  
Le mulțumesc din toată inima Doamnei Dr. Gherghina Alexandra, Dr. Saon Codin, Dr. Florin Orțan, Florin Guran tuturor asistentelor și medicilor din spitalul județean Brașov, secția TIC,  ISU Brasov, Col.Lucian Marciu, Lidia Bălan, care au fost lângă mine (foarte mulți). Acești oameni sunt îngeri pe pământ !!!
Vă rog să aveți grijă de voi, să vă bucurați de fiecare lucru mărunt, să vă iubiți și să încercați să vă protejați cât de mult puteți !…vă spune un om care a venit de ,,dincolo”, acest virus nu este o glumă!
Să ne revedem cu bine !!!”, a scris Gîrtofan.

Foto: Facebook


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button