Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Peste 200 de voluntari sunt pregătiți să ajute la cumpărături /plăți facturi persoanele vulnerabile din oraș

 

Aproape 250 de voluntari sunt pregătiți să le vină în ajutor persoanelor vulnerabile din municipiul Brașov, în această perioadă de criză, cauzată de pandemia de COVID-19.

Astăzi a avut loc o nouă întâlnire între primarul George Scripcaru și reprezentanții ONG-urilor și bisericilor implicate în sprijinirea persoanelor vulnerabile.

În cadrul acestei întâlniri au fost stabilitele procedurile de derulare a acestui program, responsabilitățile fiecărui partener, precum și lista de activități derulate de voluntari.

Cei aproape 250 de voluntari sunt pregătiți pentru a îi ajuta pe cei vulnerabili la cumpărături, la plata facturilor sau alte tipuri de servicii de acest gen.

Persoanele în vârstă, cele cu dizabilități sau cele aflate în izolare pot solicita sprijinul la dispeceratul Primăriei, tel. 0268-405000 (24h/24h), după care un voluntar, fie dintre cei înscriși pe lista primăriei, fie dintre cei înscriși la organizațiile partenere, va fi direcționat către acea persoană.

Până în prezent, alături de cei 43 de voluntari înscriși pe listele Municipalității, în acest program s-au înscris voluntari ai Asociației Îngrijire Acasă (32 de voluntari), ai Bisericii Ortodoxe (120 de voluntari), ai Bisericii Adventiste de ziua a 7-a și ai Bisericii Betel (28 de voluntari), ai Bisericii Baptiste (8 voluntari) și ai Bisericii Unitariene (5 voluntari).
La aceștia se adaugă voluntarii Crucii Roșii, care asigură servicii pentru persoanele în carantină, iar în zilele următoare și-au anunțat sprijinul cu voluntari și Partidele Național Liberal și Social Democrat, precum și Biserica Reformată.

Activitatea de sprijinire a persoanelor vulnerabile este asigurată și de toți angajații Direcției de Asistență Socială (inclusiv cei care erau în concediu, au fost rechemați) și de angajați ai Primăriei Brașov și ai instituțiilor din subordinea Consiliului Local, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.

Cei care vor să se alăture voluntarilor o pot face înscriindu-se pe listele Municipalității sau ale organizațiilor partenere.

Conform analizei Direcției de Asistență Socială, în municipiul Brașov sunt aproximativ 16.000 persoane vârstnice care figurează că locuiesc singure sau împreună cu soțul/soția.

În baza de date a Direcției de Asistență socială figurau la sfârșitul anului trecut aproximativ 8.000 de persoane vârstnice cu venituri sub 1.000 de lei, care erau îndreptățite să beneficieze de Programul Dar din suflet pentru seniori.

La această categorie de persoane, se adaugă și persoanele aflate în izolare la domiciliu, care au nevoie de ajutor la cumpărături.

Alte servicii asigurate de Municipalitate până în prezent:

1. Linie telefonică Telverde 0800 420 123 pentru persoanele cu nevoi speciale, care funcționează din 23.03.2020.
2. Extindere capacitate de cazare pentru persoane vârstnice dependente la Căminul din Noua, cu încă 100 de locuri, dintre acestea 8 locuri au fost ocupate în această săptămână;
3. Extindere capacitate de cazare pentru persoane fără adăpost, ajungându-se la un număr de 100 de locuri. Se acordă cazare și hrană. În prezent sunt ocupate 69 de locuri.
4. Extindere proiect Butonul Roșu cu 1500 kituri.
5. Achiziție servicii de îngrijire la domiciliu – 600 de ore/lună pentru persoane vârstnice, procedură în derulare.
6. În această perioadă Campania “Dar din suflet pentru seniori”, se suspendă pentru protecția beneficiarilor. Un număr de aprox. 6.000 de persoane vor primi un pachet cu produse alimentare de bază în valoare de 100 lei, livrat la domiciliu de către voluntari.
7. Cu sprijinul partenerilor de la nivel local a fost distribuită masa caldă persoanelor vârstnice izolate la domiciliu, pentru 10 persoane în această săptămână.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare