Coronavirus

COVID-19.BRAȘOV. Peste 2.400 de persoane legitimate în ultimele 24 de ore / Amenzile depășesc suma de 25.000 de lei

 

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Astfel, ieri, polițiștii brașoveni au verificat 146 locații, 58 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 9 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate peste 2.430 de persoane și au verificat aproximativ 190 mijloace de transport persoane și alte peste 200 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 185 sancțiuni contravenționale, dintre care 173 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală şi 12 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală fiind de peste 25.200 lei.
Totodată, polițiștii au verificat peste 2.100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 30 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 17 locații. De asemenea, au fost legitimate 343 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.
De asemenea, au fost verificate 13 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 33 de persoane, au verificat 20 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă şi 2 locații, aplicând 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 lei.

„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare. Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare