COVID-19. BRAȘOV. Peste 1.400 de persoane verificate în izolare/carantină și alte 1.700 legitimate, în ultimele 24 de ore
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Astfel, ieri, polițiștii brașoveni au verificat 140 locații, 46 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 9 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.700 de persoane și au fost verificate 123 de mijloace de transport persoane și alte 145 de autovehicule.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 178 de sancțiuni contravenționale, dintre care 169 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală şi 9 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, valoarea totală a acestora fiind de 8.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 1.445 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 48 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 60 de locații. De asemenea, au fost legitimate 246 de persoane, fiind aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 lei. De asemenea, au fost verificate 27 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 286 de persoane şi 47 de locații, aplicând 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 lei.
„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.