COVID-19. BRAȘOV. Pacienții care au fost transferați la Ploiești sunt în stare critică
Cei doi pacienți cu COVID-19 care au fost transferați de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov la cel din Ploiești (județul Prahova), joi seară, se află în stare critică, din nefericire. Medicii prahoveni fac toate eforturile pentru a-i menține în viață.
Femeia de 34 de ani și bărbatul de 64 de ani sunt intubați și ventilați mecanic, în Secția de Terapie Intensivă.
Confom observatorulph.ro, pacienta suferă de obezitate, iar ieri, în jurul orei 10.00, a făcut un stop cardiac, fiind nevoie, pentru menținerea funcțiilor vitale, de efectuarea de manevre de resuscitare timp de 10 minute.
Cel de-al doilea pacient necesită dializă de trei ori pe săptămână, iar ieri a fost efectuată prima ședință de dializă la Ploiești.
„Starea celor doi pacienți este critică în continuare, ambele persoane fiind pe suport ventilator”, a precizat dr. Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Ploiești, conform jurnaliștilor prahoveni.
La Ploiești trebuia să ajungă și un al treilea pacient (o femeie) din Brașov, însă, din nefericire, a intrat în stop cardio-respirator și nu a putut fi salvat. Pentru detalii, CITIȚI ȘI:
Update BRAȘOV. Un pacient a murit înainte de a fi transferat la Ploiești
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.