COVID-19. BRAȘOV. Munca neremunerată în folosul comunității se suspendă / Alte măsuri anunțate de Primărie
Având în vedere Decretul privind instituirea stării de urgență în România, care a fost publicat ieri în Monitorul Oficial, în perioada următoare, la nivelul municipiului Brașov, se vor lua următoarele măsuri, conform reprezentanților Primăriei:
1.La nivelul municipiului Brașov se vor lua toate măsurile pentru asigurarea continuității și funcționării tuturor serviciilor de utilitate publică.
2.Pe durata stării de urgență, vom transfera cea mai mare parte a interacțiunii cu cetățenii în mediul electronic, astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane. Serviciile de Relații cu publicul din cadrul primăriei, al serviciilor din subordinea Consiliului Local și al societăților aparținând Municipalității, vor asigura preluarea doar a documentelor care nu pot fi transmise on-line sau prin poștă sau servicii de curierat.
3.Primăria Brașov, instituțiile din subordinea CL și societățile aparținând Municipalității vor introduce, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă.
4.Obligațiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgență.
5.Cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale vor fi depuse pe cale electronică.
6.Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.