Coronavirus

COVID-19 BRAȘOV. Dr. Andreea Moldovan: E o boală parșivă, cu evoluție imprevizibilă / Încă facem raportări cu pixul pe hârtie

 

Într-un articol-interviu publicat de „Republica”, dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov, vorbește despre lupta pentru salvarea celor infectați cu coronavirus,despre cât de perfid e acesta, nepermițându-le medicilor să anticipeze evoluția bolnavilui, despre cât de important este gestul aparent banal de spălare a mâinilor, despre tehnicile moderne folosite pentru a face lună un spital, dar și despre necesitatea digitalizării statisticilor medicale. 

„Când am vorbit cu dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, numărul de cazuri noi de Covid trecuse de 10.000 într-o zi, iar pentru fiecare pat eliberat, alți pacienți stăteau la coadă, așteptând internarea.

În acea zi, la ea în spital, se aflau doi pacienți tată și fiu. «Tatăl de aproape 70 de ani evoluează foarte bine, fără complicații, în timp ce fiul în vârstă de 39 de ani dezvoltă pneumonie Covid, cu factori inflamatori și procoagulanți, care ne obligă la un cu totul altfel de tratament. În aceeași familie, același virus. Un prieten, sportiv, care merge pe munte cu bicicleta și a făcut anul trecut 1,700 de kilometri, a dezvoltat o pneumonie covid, formă medie, în 3 zile a evoluat de la imagine toracică normală la infiltrate in geam mat”, povestește medicul. Spre deosebire de alte afecțiuni, în care poate da un prognostic, atunci când are în față un pacient cu coronavirus nu îi poate spune cum va evolua boala. «Am observat o evoluție imprevizibilă, aceasta este o boală parșivă, în sensul în care nu poți să spui de la început că pacientul va avea o evoluție sau alta», explică medicul, care din luna martie trăiește, alături de colegii săi – medici, asistente, infirmiere și brancardieri, într-o stare de alertă permanentă”.

Dr. Andreea Moldovan a reiterat necesitatea purtării măștii de protecție, în semn de respect pentru personalul medical, dar și pentru pacienții care suferă.

„Spitalul e plin de luni de zile, pacienții sunt grav, mulți sunt în vârstă și imobilizați la pat, cazurile grele ne încarcă și ne solicită foarte mult, e un efort mare. De aceea spun mereu: purtarea unei măști de către populație, în comparație cu echipamentul pe care trebuie să-l poarte o zi întreagă cei care lucrează într-o secție Covid, este un lucru insignifiant. E un sacrificiu pe care cei care nu sunt antrenați direct în lupta cu Covid ar trebui să-l facă, în semn de respect nu doar pentru personalul medical, ci mai ales pentru pacienții care au trecut și pot să treacă prin această situație”.

Directorul medical vorbește și despre lipsa de personal medical, generată de exodul medicilor: „Într-o țară din care au plecat în ultimii ani 15.000 de medici, cei rămași – de la rezidenți de 20 și ceva de ani, până la medici de peste 60, dau tot ce pot pentru a salva pacienți într-o criză sanitară pentru care nu era nimeni pregătit.

«Au plecat oameni foarte valoroși, au plecat oameni care ar fi trebuit să facă în țară lucruri de bună calitate. Ne-am dori să fim mai mulți acum, dar dacă ne lamentăm nu facem decât să ne diminuăm puterea de luptă. În echipa noastră avem două colege care au peste 60 de ani și care, efectiv, fac gărzi cot la cot cu noi, au pacienți si se implică la fel cum lucrează și cei de 30 de ani. Exact ca la o petrecere, nu te necăjești din pricina celor care nu vin, te bucuri de cei care au venit. Cei de 30 de ani, medici specialiști, rezidentele noastre foarte agere, medicii primari cu vârste cuprinse între 40 și 63 de ani sunt acolo, lucrează și nu stau deoparte», spune directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase.

Potrivit dr. Andreea Moldovan, în situația în care resursele umane sunt insuficiente în spital, digitalizarea ar putea duce la eficientizarea activității. În prezent, unitățile sanitare din țară care tratează pacienți COVID trebuie să facă numeroase raportări – la Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică. „Sunt persoane care nu au vreme să facă altceva decât să completeze tabele. Sunt raportări care se cer de două ori pe zi, de trei ori pe zi, o dată pe zi, în weekend. Și, efectiv, suntem sufocați de cererea acestor date, în loc să avem platformă comună de raportare în care să introducem date pentru toată lumea și cei care doresc să scoată ce doresc de acolo. Un sistem de digitalizare ne-ar ajuta foarte mult. Se implementează un sistem de digitalizare pentru corona, în care toți cei implicați în diagnosticare, tratament, anchete epidemiologice, supraveghere a pacienților cu Covid să fie legați la aceeași rețea și să își ia informațiile de acolo. Ceea ce este clar de mare ajutor, pentru că noi încă mai raportăm și cu pixul pe hârtie sau facem tabele pe care le completăm în niște fișiere și le trimitem”, povestește dr. Moldovan.

Citiți întregul articol aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button