Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor / Câte amenzi s-au dat pentru nepurtarea măștii?!

 

În ultimele 24 de ore, în județul Brașov, au fost aplicate 260 de sancțiuni contravenționale însumând 14.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală dispuse pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2. În fapt, oamenii au fost amendați pentru nepurtarea măștii.

Controalele au avut loc în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun situate pe raza județului Brașov.

La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi, polițiști locali, care au controlat 178 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, au legitimat aproximativ 3.100 de persoane și au verificat peste 200 de autovehicule și aproximativ 150 mijloace de transport persoane.

„De asemenea, ca urmare a depistării la data de 13 octombrie 2020, a unei persoane ce nu a respectat măsura carantinării, polițiștii brașoveni au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor». Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
Polițiștii continuă acțiunile de acest tip, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button