Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Consilierii locali PNL-iști și donează indemnizațiile

 

Fie că o fac pentru imagine, fie că au intenții pur civice, consilierii locali brașoveni care sunt membri ai partidului PNL își vor dona indemnizațiile, pe perioada stării de urgență.

Anunțul a fost făcut, printr-o interpelare, în cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Local Brașov.

„Ca lider de grup din partea Partidului Național Liberal, al consilierilor PNL… Înțelegem situația creată atât în Brașov, cât și în România, de aceea am luat o hotărâre la nivelul consilierilor locali ai partidului PNL să ne înscriem toți în listele de voluntari ai Primăriei Brașov, listele care se fac la Primăria Brașov și totodată, pe pe toată perioada situației de urgență decretată de președintele României să ne donăm indemnizațiile de consilieri locali. Cu siguranță, domnule primar, există nevoie de bani în această perioadă și cu siguranță așa ne putem aduce aportul și ajutorul la toate eforturile pe care le fac instituțiile statului, instituțiile de la nivel local și spitalele din România. Am ales ca banii să intre în bugetul de situații de urgență”, a declarat consilierul local Adrian Oprică.

Primarul George Scripcaru le-a atras atenția consilierilor locali care se gândesc să se înscrie ca voluntari că această decizie implică anumite responsabilități, printre care semnarea unui contract de voluntariat, expunerea la unele pericole și punerea la dispoziția Primăriei.

Componența Consiliului Local Brașov este afișată AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button