Coronavirus

COVID-19 BRAȘOV. Cea mai mare școală din municipiu intră în scenariul roșu de azi

 

Patru cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care trei în rândul elevilor şi unul în  rândul cadrelor didactice au fost confirmate la Şcoala Gimnazială nr. 2 din municipiul Braşov, potrivit lui Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov. Ca umare, unitatea de învățământ intră, de astăzi, în scenariul roşu (exclusiv online), timp de 14 zile. Până acum funcționa, ca majoritatea celor din municipiu, în scenariul galben, hibrid. Asta înseamnă activități fizice prin rotaţie, o parte din clasă o săptămână sau două, cealaltă parte următorul interval de timp. Singurii care sunt exceptaţi de la rotaţie sunt preşcolarii, cei din clasele primare şi cei din clasele terminale: a VIII-a şi a XII-a. Părinţii au fost anunţaţi de schimbare de ieri.

Școala 2 este situată lângă Orizont 3000, fiind formată prin comasarea, acum 11 ani, a școlilor 10 și 22, care funcționau în aceeași curte. Este cea mai mare unitate de învățământ gimnazial din municipiul Brașov, are circa 1.500 de elevi.

Pentru clasele primare înseamnă doar o săptămână de scenariu online, întrucât săptămâna viitoare este de vacanță intrasemestrială pentru preșcolari și școlarii mici. 

Și Școala 15 ar putea intra în întregime (a avut o clasă, timp de două săptămâni) în scenariul roșu. „Acolo este deocamdată un caz confirmat, dar mai sunt elevi și profesori care au făcut testele și care încă nu au primit rezultatele”, a mai spus Valentin Bucur.

 

Vineri, Școala Gimnazială 8 Brașov din Centrul Civic a fost închisă în urma depistării a trei elevi din clasele primare va fiind pozitivi la COVID-19 (detalii: BRAȘOV. O școală din centru în scenariul roșu de COVID-19).

 

Citiți și:

Update COVID-19 BRAȘOV. Lista actualizată a școlilor aflate în scenariul roșu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare