COVID-19 BRAȘOV. Alte două unități de învățământ intră în scenariul roșu. 7 elevi și trei angajați infectați
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat astăzi o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în vederea dezbaterii și votării propunerilor – avizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) – de trecere în scenariul roșu de funcționare a Grădiniței cu program normal din localitatea Lunca Câlnicului și a Școlii Gimnaziale din localitatea Tărlungeni.
La Grădinița cu program normal din Lunca Câlnicului, motivul este existența a trei cazuri confirmate de COVID-19 la îngrijitoare și educatoare, iar la Școala Gimnazială Tărlungeni – apariția a șapte cazuri de COVID-19 la elevi care provin din două case de copii de pe raza localității.
Cu unanimitate de voturi, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au adoptat Hotărârea nr. 23/05.10.2020, ce prevede trecerea Grădiniței cu program normal din Lunca Câlnicului la scenariul roșu până în data de 11 octombrie, și trecerea Școlii Gimnaziale din Tărlungeni la scenariul roșu până în 18 octombrie.
Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov se află în scenariul roșu timp de 14 zile, începând cu 24 septembrie (detalii: BRAȘOV. O altă grădiniță în „scenariul roșu” COVID-19), iar Școala Gimnazială Șoarș a fost până în 1 octombrie.
Au trecut din scenariul roșu, în care intraseră de la deschiderea școlii, în cel galben Școala Gimnazială și Grădinița Ghimbav, ca și Grădinița 22 Brașov.
În rest, mai sunt clase de elevi care au funcționat sau funcționează în scenariul online, din cauza apariției câte unui caz de infectare cu noul coronavirus la elevi.
Citiți și:
BRAȘOV. Alți elevi cu COVID-19 în școli din municipiu. Încă două clase în „scenariul roșu”
COVID-19 BRAȘOV. Două unități de învățământ schimbă scenariul
COVID-19 BRAȘOV. Cadru didactic depistat infectat. Grădiniță în „scenariul roșu”
BRAȘOV. Anul școlar începe azi cu rele și cu… mai puțin rele
COVID-19 BRAȘOV. În ce „culori” începe școala. Trei unități, exclusiv online
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.