Coronavirus

CORONAVIRUS. Un vaccin chinezesc, ÎN TESTARE!

 

China a demarat prima încercare clinică pentru testarea unui vaccin contra noului coronavirus, într-un moment în care mai multe țări din lume s-au angajat într-o cursă pentru descoperirea unui mijloc de combatere a agentului patogen.

108 voluntari, împărțiți în trei grupe, au primit vineri primele injecții, așa cum a relatat astăzi Global Times, un cotidian chinez de limbă engleză. Toate aceste persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, sunt originare din Wuhan, acolo unde Covid-19 și-a făcut apariția în decembrie, înainte de a se propaga în străinătate.

Duminică, o sursă implicată în aceste încercări a confirmat, sub protecția anonimatului, debutul experimentelor.
 
La momentul actual, încă nu există vreun vaccin sau tratament contra coronavirusului, care a ucis peste 14.000 de persoane în întreaga lume.

Săptămâna trecută, pe un ton naționalist, într-un editorial apărut în Global Times, s-a scris că „dezvoltarea unui vaccin pentru noul coronavirus este o bătălie pe care China nu-și permite s-o piardă”.

Se știe, mai multe multinaționale din industria farmaceutică s-au angajat în crearea unui vaccin contra Covid-19, estimându-se o perioadă de 12-18 luni până la  apariția acestuia pe piață.

La rândul său, Rusia a anunțat că a început să testeze un vaccin împotriva noului coronavirus pe animale, iar primele rezultate vor fi cunoscute în iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare