Coronavirus

CORONAVIRUS. Tătaru: „Un moment decisiv”. Avertismentul lui Raed Arafat

 

România traversează un „moment decisiv” în epidemia de coronavirus, în opinia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Dacă ne uităm la ultimele trei zile, avem o staţionare ca număr de cazuri, dar să nu ne amăgim. Suntem într-un moment în care gestionăm în spital numărul de cazuri atât cele uşoare, cât şi cele severe şi grave, care merg spre ATI. Acest moment este un moment decisiv, dar problema nu se tranşează în spitale. Se tranşează în acea transmitere comunitară. Dacă acea transmitere comunitară rămâne accentuată, vom avea un număr de cazuri care vin peste unităţile spitaliceşti şi gestinoarea acestora va fi din ce în cea mai grea, mai ales pentru secţiile de Terapie Intensivă. Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca intensitate a creşterii de numărului de cazuri de la o zi la alta. Nu suntem în scădere. Suntem în momentul în care, dacă respectăm în următoarele săptămâni anumite reguli, putem să ajungem la un platou”, a menţionat Tătaru la TVR.

Ministrul a vorbit şi despre obligativutatea purtării măştii în locurile în care nu se poate păstra distanţa, adăugând că şi alte ţări, precum Spania, Italia, Franţa sau Cipru, au introdus această măsură.

„Nu suntem noi cei care iau asemenea măsuri, numai în alte ţări aceste lucruri se respectă. La noi mai trebuie să gândim un pic cum putem să impunem aceste soluţii. Nu vrem să devenim un stat poliţienesc. Sunt reguli care trebuie respectate de noi toţi, în condiţiile în care suntem obligaţi să impunem nişte restricţii, suntem obligaţi să impunem respectarea acestor restricţii. Ne-am bucurat prematur la începutul lunii iunie când aveam 120-130 de cazuri pe zi. Dacă se respectă regulile, putem să scădem sub 1.000”, a spus Tătaru.

Altfel, la Digi 24, secretarul de stat Raed Arafat a menţionat că purtarea măștii este obligatorie, inclusiv în mașina personală în anumite condiţii.

„Dacă iei vecinul cu tine sau dacă iei pe cineva cu care nu stai de regulă în același loc, în apartament, în casă, în mașină trebuie purtată mască. Asta întotdeauna să fie înțeles, și în mașină trebuie purtată masca, dacă persoanele din mașină nu sunt întotdeauna împreună și chiar lăsate geamurile un pic deschise pentru aerisire, este un lucru care este bine să se obișnuiască cu el lumea, dacă în mașină sunt pasageri care nu stau împreună de regulă”, a menţionat Arafat, punctând că măsura este valabilă şi în cazul curselor taxi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button