Coronavirus

CORONAVIRUS. Românii continuă să revină acasă. Peste 10.000 de oameni au intrat în ţară de aseară

 

După ce Germania a anunţat că de luni dimineaţă va închide graniţele cu Franța, Elveția, Austria, Danemarca și Luxemburg, sute de românii au plecat spre ţară.

La Vama Nădlac II, astăzi erau 15 anutocare, oamenii aşteptând efectuarea procedurilor.

„Aproximativ 15 autocare cu români din Germania așteaptă să intre în țară pe la Vama Nădlac și sunt controlate deoarece provin dintr-o țară în care au fost confirmate cel puțin 500 de cazuri de COVID-19. Timpul mediu de control a crescut, conform noilor proceduri, pentru că fiecare pasager este intervievat privind starea de sănătate și ruta de călătorie și trebuie să completeze un chestionar. Se lucrează pe 6 artere la Nădlac”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Laura Bondar.

„În acest moment, la punctul de trecere Nădlac 2 autostradă avem timp de aşteptare de 30 de minute. Toate persoanele care sosesc din state cu cel puţin 500 de cazuri de COVID 19 intră în proceduri speciale. Vorbim de aproximativ 10.600 de persoane verificate de aseară, de când s-au luat noile măsuri, dintre care 9700 cetățeni români. Polițiștii de frontieră distribuie pe coloană, atât pentru cetățenii care au venit cu aceste autocare, cât și pentru celelalte persoane acele formulare specifice pe care colegii de la DSP le-au emis. În momentul în care ajung efectiv la frontieră se fac formalitățile și sunt preluați, fiecare în parte, de către doctorii de la DSP care încep controlul specific referitor la starea de sănătate a fiecăruia”, a declarat Alexandra Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la Antena 3.

Nu au lipsit momentele tensionate. Conform aradon.ro, care citează surse de la PTF Nădlac 2, mulţi români sunt revoltaţi. Ei încearcă să convingă autorităţile că sunt sănătoşi şi că nu este nevoie să fie duşi în carantină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button