CORONAVIRUS ROMÂNIA. Orban spune cine ar putea primi măşti gratuit
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că din 15 mai purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun.
Astăzi, premierul Ludovic Orban a precizat că se va încerca distribuirea în mod gratuit a măștilor pentru persoanele care provin din categorii vulnerabile.
„Am discutat această problemă de aproximativ o săptămână, privitor la purtarea măștilor. Repet, purtarea măștilor în spații închise este foarte utilă, pentru că împiedică transmiterea de particule și reduce posibilitatea de infectare în mijloace de transport în comun, birouri, spații comerciale. Știți că preocuparea noastră de la începutul crizei a fost să susținem lucrătorii români care să introducă în fabricație astfel de măști, e vorba de măștile chirugicale, avem deja instalate utilaje noi care au capacitate semnificativă de producere, facem inventarierea tuturor companiilor care au primit acordul. Știți că am luat decizia ca la Ministerul Apărării să se facă certificarea, autorizarea producătorilor pentru astfel de echipamente, pentru că altfel lucrurile mergeau foarte greu, vom încerca să asigurăm capacitatea deplină. Pentru persoanele vulnerabile, care sunt sub incidența legii privind venitul minim garantat, vom încerca să găsim o formulă să distribuim aceste măști nu contra cost”, a spus Orban conform antena3.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.