CORONAVIRUS ROMÂNIA. Despre PRAGUL de 10.000 de cazuri pe zi! „O carantinare necesită o soluție politică”
Sistemul medical din România este sub presiune, din cauza înmulțirii numărului de cazuri de coronavirus (situația de ieri, AICI: CORONAVIRUS. Peste 130 de cazuri noi la BRAȘOV. Număr mare de decese, mulți internați la ATI – La ZI în țară).
Spitalele Covid din țară sunt pline, punctul nevralgic fiind secțiile de Terapie Intensivă, unde majoritatea locurilor (și la Brașov se întâmplă asta) sunt ocupate, iar personalul medical este obosit, stresat și subdimensionat.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a declarat la România TV că în 4-6 săptămâni în România se va depăși bariera de 10.000 de cazuri/zi, iar acest lucru se va reflecta în ocuparea totală a paturilor de spital: „Singura soluție pentru a contracara ocuparea paturilor este de a încetini infectarea… Impactul asupra mortalității va fi evident. Dacă mă uit la situația din Cehia, văd că acolo capacitatea s-a depășit cu mult, iar mortalitatea a crescut foarte mult. Trebuie să se ia măsura potrivită la timpul potrivit. O carantinare necesită o soluție politică”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.