CORONAVIRUS ROMÂNIA. „De la o simplă răceală s-a trecut la o apocalipsă”! „Trebuie să fim atenți la dictatura politico-medicală – e mai periculoasă decât orice”!
Vasile Astărăstoae, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, a fost invitat la Look Plus, unde a analizat situația pandemiei de coronavirus din țara noastră. A subliniat că toată lumea ar trebui să poarte mască de protecție până la 1 iunie, susținând că în perioada 15 mai – iulie îmbolnăvirile cu Covid-19 vor fi sporadice.
Apoi, el s-a arătat intrigat de modul cum autoritățile române raportează decesele în această perioadă, trecându-le cu Covid-19, deși multe din persoane aveau multiple comorbidități.
De asemenea, cunoscutul medic a apreciat că asimptomaticii puteau fi tratați la domiciliu, arătând cu degetul o altă situație anormală: „Nu văd nici o rațiune pentru care pacienții au fost alungați din spitale, când s-a spus că trebuie tratate doar urgențele, atât. De restul au spus să stea acasă. Pacienții s-au speriat și n-au mai venit în spitale. Toți au crezut că spitalul este un focar de infecție cu un virus ucigaș. Pacienții ăștia au stat acasă, li s-a înrăutățit starea de sănătate, și unii, cred că au și murit din această cauză, și nu au diagnosticul de Covid”.
Tot pentru sursa citată, Astărăstoae nu înțelege de ce autoritățile mențin măsurile restrictive „când știi că o epidemie virotică respiratorie nu durează mai mult de 70-90 de zile, că vârful deja a fost atins”, întrebându-se de ce nu se deschid stațiunile: „Oamenii, după ce au stat atâta timp închiși în casă, trebuie să se refacă. Să meargă în concediu la munte sau la mare, păstrând anumite reguli, dar nu ca acum”.
În opinia specialistului menționat, un vaccin împotriva noului coronavirus nu are cum să apară pe piațp mai devreme de trei ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.