Coronavirus

CORONAVIRUS ROMÂNIA. „Ar fi trebuit să nu ajungem aici”! Ce a mai spus ministrul Sănătății?!…

 

Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în contextul creșterii de cazuri de infectări cu Covid-19 în diverse zone ale țăriii, autoritățile iau în calcul restricționarea circulației. 

„Avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată. Avem un sistem medical pregătit, dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

El a spus că trebuie avută în vedere o raportare diferită, în funcție de situația din fiecare județ: „Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei (inclusiv Brașovul), apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile de proveniență. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci e nevoie de reevaluare ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”.

Tătaru a subliniat că nu se va decide carantinarea anumitor locuri de vacanță, dar se vor lua măsuri, dacă agenții economici nu respectă regulile stabilite: „Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor… Avem, în schimb, acele focare care sunt căminele și focare în spitale, sunt focare gestionate . Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm și rezultatele vom da și măsura”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button