CORONAVIRUS. Rolul asimptomaticilor în pandemia… românească
Pe contul său de Facebook, reputatul medic Vasile Astărăstoae a postat un nou interesant articol de opinie pe tema situației coronavirusului din țara noastră. El a detaliat privitor la „cuvintele cheie” folosite de autorități pentru a stopa, pe cât posibil, numărul de noi cazuri: distanțarea socială, carantina, izolarea socială.
Specialistul a vorbit și despre românii care au ghinionul să fie descoperiți ca fiind asimptomatici (iată și câteva experiențe traumatizante suferite de brașoveni: BRAȘOV. Pacientă cu COVID-19 la Stejeriș: „coșmar”, „calvar”, „o rușine, nu spital”. Apel disperat către Scripcaru și Veștea & BRAȘOV. DEZVĂLUIRI. Calvarul descris de un pacient depistat pozitiv cu noul coronavirus – „Așa e legea!” & CORONAVIRUS BRAȘOV. Pacientă asimptomatică, „arestată” de protocolul COVID-19 interpretabil. „Încep să cad psihic. Mă lupt cu ziduri” & CORONAVIRUS BRAȘOV. STRIGĂTUL către autorități al încă unui pacient asimptomatic!…).
„În trecut, în prezența unei afecțiuni, populația era împărțită în persoane sănătoase, persoane bolnave și purtători (starea de purtător sănătos de microb sau virus se descoperea întâmplător). Acum, avem și a patra categorie – asimptomaticii. Asimptomaticii sunt persoane fără semne clinice și paraclinice (cu excepția testului pozitiv la un germene) pe care le plimbăm cu izoleta, le internăm în spital, le dăm sau nu medicamente și le raportăm când este necesar să justificăm menținerea distanțării sociale obligatorii”, a scris Vasile Astărăstoae.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.