CORONAVIRUS. Risc de contaminare la testele din școli? Ce spune Raed Arafat
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri seară, că testele pe bază de salivă distribuite în şcoli nu se pot contamina în momentul în care se compun chiturile de testare, mai ales dacă persoanele care le mânuiesc s-au spălat pe mâini.
„Nu găsiţi teste la care sunt toate componentele într-un pachet (…) Testul nu este steril. Nu există posibilitatea unei contaminări, mai ales dacă persoanele care au făcut punguţa sunt spălate pe mâini…Mai sunt anunţate întârzieri la tranșele de teste, dar astăzi a fost preluată o cantitate, urmează să mai vină. Cantitatea testelor este mare, de aceea decizia a fost să le luăm în etape, ca să vedem consumul. Pe baza consumului, se semnează contracte subsecvente, să mai vină (…) Suntem în legătură cu Ministerul Educaţiei, să vedem câte se consumă, apoi IGSU mai poate semna contracte subsecvente”, a afirmat Arafat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.