Coronavirus

CORONAVIRUS. Raed Arafat, EXPLICAȚII ȘI SFATURI IMPORTANTE!

 

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne – șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat pentru Antena 3 că noul coronavirus nu moare vara: „E posibil să se piardă din puterea transmiterii, dar încă nu știm până nu vedem acest lucru… Sunt mai mulți colegi care au opinia că în timpul verii e posibil să avem o scădere, dar la toamnă concomitent cu gripa o să înceapă să crească”.

Astfel, specialistul a spus că, acum, mai mult decât înainte, este importantă vaccinarea antigripală: „Împotriva gripei ai mijloc de protecție și trebuie să îl aplici. Eu mă vaccinez în fiecare an. Spun insistent la toată lumea să se vaccineze”, existând și posibilitatea ca cele două virusuri să se suprapună: „Vom avea două probleme convergente, care, amândouă, au aproape aceleași simptome… e greu să le diferențiezi”.

Despre măsurile luate de autoritățile române, tot la Antena 3, Raed Arafat a relatat că acestea au fost puse în practică la timpul potrivit, „ajutându-ne să trecem printr-o situație care putea să fie mult mai rea, într-un mod mai suportabil. Vrând, nevrând, măsurile care s-au luat, inclusiv prin starea de urgență, ne-au permis să ținem sub control epidemia, iar asta se va arăta în viitor. Totuși, atenție, să nu ne înecăm la mal, acum la sfârșit”.

În ceea ce privește măsurile de relaxare care vor fi introduse din 15 mai, odată cu intrarea în starea de alertă (după cea de urgență), oficialul a menționat că acestea vor fi aplicate gradual.
 
Totodată, el a subliniat că o mască se poartă maxim 4 ore, apoi a explicat cum se folosește: „Dacă folosim mască chirurgicală, întotdeauna partea pliurilor vine în interior, zona metalică trebuie să fie sus. Se ține de elastic, se pune pe urechi, se trage și se strânge în jurul conturului nasului, ca să izoleze mai bine și să îi ajute pe cei cu ochelari. La scoatere, tot prin elastic se face. Nu se atinge masca în interior! Se aruncă într-un loc sigur”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button