Coronavirus

CORONAVIRUS. Prof. dr. Dorel Săndesc: „Secțiile ATI sunt Arca lui Noe în dezastre”

 

Prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele Comisiei Române de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Ministerului Sănătăţii, a subliniat necesitatea implementării programului ATI pentru pacienți iniţiat de Societatea Română de ATI.

Cred că toată lumea a înțeles importanța strategică a cestui sector din sistemul sanitar, secțiile ATI, care iată sunt Arca lui Noe în dezastre, de care se agață toată lumea cu disperare. Acest rol strategic este prezent în orice situaţie deosebită prin care ar putea trece o comunitate. Dacă folosim această expresie, Arca lui Noe, este evident că ea trebuie pregătită dinainte nu să ne apucăm să o pregătim când dezastrul vine peste noi, aşa cum a trebuit să o facem, din păcate, în această epidemie…Toată lumea spune vrem paturi în plus, dar un pat nu înseamnă mai nimic când vorbești de pat ATI, el este un complex tehnologic care are nevoie de foarte multe echipamente şi de foarte multe medicamente. Este necesar odată cu creșterea numărului de echipamente să creștem şi finanțarea. Este momentul în care noi suntem într-o situaţie unică tragică. Aproape singuri am rămas să avem această criză sanitară. Celelalte ţări au reuşit să o depășească grație procentului mare de vaccinare. Este foarte bine să apelăm pentru că nu îi putem ţine pe pacienți în orice condiţii când avem posibilitatea unui tratament“, a spus prof. dr. Dorel Săndesc, la News Hour with CNN.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button