CORONAVIRUS. PRESIUNE pe Europa! Punctul de vedere al OMS…/ Situația LA ZI în lume

Europa abordează un moment decisiv în lupta contra Covid-19, cu reînceperea școlilor și sosirea toamnei, după cum a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
„Este timpul să ne oprim din a mai urmări himere. Trebuie să luăm decizii optime pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili în fața bolii și să-i menținem pe copii în unitățile de învățământ. E necesar să acceptăm sacrificiile inevitabile”, a declarat Michael Ryan, directorul pentru Situații de Urgență din cadrul OMS.
„Europa a intrat în sezonul în care oamenii încep să revină în spațiile interioare. Presiunea infectării cu Covid-19 va crește”, a mai spus Ryan în cadrul unei videoconferințe de presă.
În contextul acestei pandemii, oficialul OMS a punctat că fiecare țară trebuie să facă o serie de compromisuri pentru a-i menține și pe cei vârstnici, și pe copii în viața socială. Pentru asta, „e necesar ca adulții să țină o distanță suficientă pentru a nu fi favorizată răspândirea virusului”.
Conform OMS, persoanele sub 20 de ani reprezintă sub 10% din cazurile de infectare cu noul coronavirus și sub 0,2% din decese.
La rându-i, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a afirmat că școlile vor fi închise doar în „ultimă instanță”, în zonele în care transmiterea coronavirusului este extrem de mare.
În Grecia, sute de mii de măști au fost distribuite în toate școlile din țară, cu ocazia începerii anului școlar, dar cele mai multe sunt prea mari pentru a putea fi purtate (foto 2), acțiunea autorităților fiind un fiasco. Elevii au luat, astfel, cu asalt rețelele de socializare, arătând cum fețele lor sunt integral acoperite de aceste „măști parașute”, cum au fost denumite.
Pandemia de coronavirus a făcut, până în prezent, 929.391 de morți pe întreg mapamondul, așa cum a înștiințat OMS. Statele Unite sunt cele mai îndoliate, cu peste 196.000 de decese, în fața Braziliei, cu peste 133.000. În ceea ce privește India, țara asiatică a trecut astăzi bariera de 5 milioane de cazuri, clasându-se în spatele SUA, care are 6.59 milioane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

