CORONAVIRUS. Medic de familie, MESAJ către autorităţi. „Ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem”
Într-un articol remis redacţiei G4Media.ro, Dr. Călin Pop a prezentat problemele cu care se confruntă mdicii de familie, pericolul creat de faptul că pacienţii trebuie să meargă la cabinete.
„Practic, ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem. Se iau măsuri mult mai dure care ne costă mult mai mult, dar de frica unor consultații fictive creăm centre de răspândire a virusului cu dedicație pentru persoanele în vârstă”, a scris medicul, care a propus însă şi unele soluţii.
Prezentăm articolul semnat de Dr. Călin Pop:
În urma evoluțiilor din ultima perioadă am decis că merită, măcar să încerc, să semnalez o situație foarte gravă care consider că reprezintă o bombă cu ceas cu efect posibil devastator. În timp ce se iau măsuri extreme, cu efect minim, în același timp, aproape ostentativ se lasă porți larg deschise de răspândire a virusului.
1. Deși cunoaștem efectul devastator pe care virusul îl are asupra vârstnicilor, îi obligăm ca în continuare să se prezinte la cabinetul medicului de familie, pentru a-și ridica rețeta cronică. Ei nu sunt singurii obligați să vină la cabinet, deși au o problemă rezolvabilă la distanță, dar sunt cei mai afectați.
2. În același timp factorii decidenți insistă ca pacienții cu febră să se prezinte în primul rând la medicul de familie. A se vedea declarația televizată a prefectului de Cluj.
3. Suntem 11.000 de cabinete de medicină de familie în România. Practic transformăm aceste cabinete în centre de răspândire a virusului! În același timp, direcționăm orice persoană potențial infectată în același loc cu o persoană sănătoasă și vulnerabilă (persoane vârstnice, care reprezintă majoritatea celor cu boli cronice stabilizate, care se prezintă pentru rețeta cronică).
3. Se știe clar că virusul rămâne pe suprafețe, dezinfectarea unui cabinet de medicină de familie este o iluzie, și nu poate fi pusă în practică eficient pentru a bloca real răspândirea virusului după fiecare pacient consultat!
4. Casa de asigurări, în ciuda decretului care elimină obligativitatea folosirii cardului de sănătate, insistă și pune presiune pe medici să îl folosească, argumentând că oricum punem mâna pe pacient (absolut cinic), sau de frica furturilor din sistem. Această obligativitate a folosirii cardului obligă pacientul să se prezinte la cabinet, când, unii au probleme rezolvabile la distanță (telefonic sau prin mijloace electronice).
5. Lipsa reglementării urgente a consultației la distanță – telefonice/alte mijloace electronice, pe perioadă stării de urgență obligă pacienții să se prezinte la medicul de familie pentru situații care se pot rezolva la distanță. Mai mult, induce și o stare de confuzie printre cadrele medicale. Stare de confuzie care există deja. Medicii nu au un cadru clar prin care să evidențieze și să raporteze astfel de consultații.
6. Extrem de important este și faptul că medicii de familie nu au primit echipamente de protecție, cu căteva excepții locale (a se vedea gestul autorităților locale din Brașov).
Soluții propuse:
1. Suspendarea pe toată perioada stării de urgență a cardului de sănătate și obligarea caselor județene de sănătate să respecte acest lucru.
2. Reglementarea urgentă a consultației la distanță pentru a oferi un cadrul legal medicilor să facă acest lucru în situații pertinente când acest lucru este posibil.
3. Modificarea de urgența a SIUI ca medicul de familie să poată încărca rețeta pacientului cronic stabilizat în sistem, iar pacientul să se poată prezenta direct la farmacie cu buletinul, fără să mai treacă pe la cabinet.
4. Aprovizionarea tuturor medicilor de familie cu dezinfectanți și materiale de protecție.
Trebuie să înțelegem că în acest moment cei mai vulnerabili (varstnicii) sunt obligati să vină în cel mai periculos loc: cabinetul medical unde se consultă pacienți cu afecțiuni acute resiratorii, deci cu mare probabilitate inclusiv pacieți infectați cu Covid.
Practic, ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem. Se iau măsuri mult mai dure care ne costă mult mai mult, dar de frica unor consultații fictive creăm centre de răspândire a virusului cu dedicație pentru persoanele în vârstă. Sunt conștient că este o expresie dură, dar reflectă din păcate realitatea.
Sunt 11.000 de cabinete de medicină de familie. Este suficient ca fiecare cabinet să răspândească virusul la un singur pacient. Faceți singuri calculul. Odată ce vom avea transmitere intracomunitară a virusului este o chestiune de câteva zile ca un pacient infectat să se prezinte la fiecare medic de familie.
Dr. Pop Călin,
Medic Primar Medicină de Familie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.