Coronavirus
CORONAVIRUS. Marian Godină: „V-aș zice schema, dar costă”
După postarea referitoare la cazul doctoriței Flavia Groșan care susține că a vindecat 1.000 de pacienți COVID-19 cu o schemă de tratament proprie, polițistul brașovean Marian Godină revine la subiect. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, folosește o analogie prin care subliniază de ce doctorița nu poate fi socotită o eroină în lupta anti-COVID.
„În cei 12 ani în care am lucrat la Poliția Rutieră am mers la sute de accidente rutiere. La unele, fiind foarte aproape, s-a întâmplat să ajung înaintea ambulanței.
Oamenii implicați erau speriați, așa că încercam să-i calmez, prin dialog. În scurt timp își reveneau și nu mai era nevoie de prezența ambulanței. Scurt, eficient și gratis. În alte cazuri, veneau chiar și câte trei echipaje SMURD și de pompieri. În unele cazuri, victimele luate de SMURD și duse la spital ajungeau în stare gravă sau chiar mureau. Concluzionând, o minte mică, netedă și întunecată ar spune că Godină e un erou care a salvat multe vieți, căci toți oamenii „tratați” de el au scăpat teferi, ba chiar au fost audiați în aceeași zi, fără să fie nevoie de spitalizare. În schimb, acolo unde își băga nasul SMURD-ul, se lăsa cu spitalizări și chiar decese. V-aș zice schema, dar costă”, a scris Godină pe contul său.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.