CORONAVIRUS. MANIFEST prin care se cer INFORMAȚII COMPLETE privind evoluția pandemiei în România
Mai multe asociații civice, în frunte cu asociația geo-spatial.org, au transmis un manifest Guvernului, în care cer publicarea completă a datelor privind evoluția pandemiei Covid-19 pe teritoriul României.
În manifestul susținut de 14 asociații civice se precizează că „actorii civili pot aduce o semnificativă contribuție în procesarea și vizualizarea datelor, în fluidizarea fluxului informativ către public”.
Apelul asociațiilor vine și în contextul în care Institutul de Sănătate Publică a eliminat harta cazurilor infectate pe județe și nu mai publică un tabel cu cazurile confirmate în țară. Manifestul redactat de către Asociația geo-spatial.org și susținut de către alte 13 asociații civice poate fi citit, integral, pe hotnews.ro – vezi AICI!
Amintim că redacția Transilvania Expres (mytex.ro) și altele din Brașov am publicat, ieri, o scrisoare deschisă prin care solicităm aceeași deschidere din partea autorităților, pentru a putea informa corect și complet cu privire la situația de la nivel local și național.
Judecătorul Cristi Dănileț, despre derogarea României de la CEDO
În altă ordine de idei, judecătorul Cristi Dănileț a scris pe site-ul său despre faptul că România a derogat de la CEDO și pune la îndoială necesitatea acestei măsuri.
„Prin Decretul nr. 195/16.03.2020 Președintele României a declarat starea de urgență în România ca urmare a pandemiei cu COVID-19. Conform art. 48 lit. b) din Decretul Președintelui, a revenit Ministerului Afacerilor Externe sarcina de a notifica Secretarul General al ONU și Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale. România a făcut notificarea către Consiliul Europei pe data de 18 martie 2020, dar a invocat art. 15 din Convenție, care presupune derogarea de la ea. Notificarea are un caracter general și se bazează pe o traducere în engleză a decretului Președintelui, însă fără a se menționa în concret ce drepturi sunt sau urmează a fi restrânse/eliminate. Mai mult, nicio autoritate a statului nu a comunicat sau justificat publicului român această măsură; informația a fost făcută publică de Agenția France Press, citată de Agerpres, pe data de 19 martie 2020.
De la data aderării la CEDO atunci până în prezent România a trecut prin grave revolte sociale (mineriadele din 1999), epidemii (gripă aviară în anul 2005 și gripa porcină în anul 2009) și o tentativă de lovitură de stat (2012), dar niciodată nu a suspendat sistemul european de protecție a drepturilor omului. Deși în aceste zile este stare de urgență în mai multe state membre ale UE, doar Letonia și România au anunțat suspendarea sistemului de protecție a drepturilor omului; este de remarcat că, alături de alte două state din afara UE care au luat această măsură (Moldova și Armenia), doar statele ex-comuniste au procedat astfel. În trecut, unele state europene au notificat derogarea de la CEDO, dar numai pentru acte de terorism și lovituri de stat (Grecia, Irlanda, UK, Ucraina, Turcia) (…)”. Citește mai departe AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.