Coronavirus

CORONAVIRUS. HAOS! S-ar putea institui, din nou, STAREA DE URGENȚĂ!

 

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, cu nerespectarea măsurilor de relaxare impuse de autorități pe fondul stării de alertă (prezența fără măști în mijloacele de transport în comun, petrecerea „monstru” din Parcul Herăstrău, nebunia din vămi, unde zeci de mii de români revin în țară, etc.), a pus pe jar autoritățile, îngrijorate de apariția unui posibil val doi al epidemiei cu coronavirus.

Astfel, astăzi, la sediul MAI s-au întâlnit premierul Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, miniștrii Sănătății și de Interne, și secretarul de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, autoritățile luând în calcul și varianta revenirii la starea de urgență, dacă situația o va impune în zilele următoare.

„Urmărim măsurile de relaxare, dar și regulile de desfășurare și de funcționare. Am observat, începând de pe 15 mai, o confundare a măsurilor de relaxare cu relaxarea totală. Dacă am relaxat anumite domenii, am făcut-o tocmai considerând că aceste domenii ar putea fi cu cele mai puține repercusiuni. Suntem într-un moment în care am văzut că în aceste două zile, atât o parte din agenții economici cât și o parte din populație au uitat să urmărească și acele reguli de funcționare și desfășurare a activității lor odata cu reluarea act lor. Reamintesc, precauțiile și regulile trebuie să rămână de bază. Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluția. Dacă această evoluție e nefavorabilă, vom reinterveni și vom impune restricții. Dacă e favorabilă, atunci putem să ne gândim și la alte relaxări. Dar umărind primele două zile, nu neapărat e o îngrijorare, dar precauțiile sunt maxime. Trebuie să ne gândim – săptămâna viitoare – dacă răspunsul este negativ sau pozitiv după aceste 2-3 zile”, a declarat Nelu Tătaru la Antena 3, completând: „S-a luat în considerare şi acest scenariu, cu reintroducerea stării de urgență, dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem alte măsuri pentru a putea să reglementăm creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri în terapie intensivă, creşterea numărului de decese”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button