Coronavirus

CORONAVIRUS. Dr. Radu Țincu: „În decembrie vom depăși peste 20.000 de cazuri zilnic!!”

 

Medicul Radu Țincu de la Spitalul Floreasca atrage atenția că, în lipsa unor măsuri suplimentare, mai stricte, bilanțul zilnic al cazurilor Covid-19 va depăși 20.000 în luna decembrie.

Din punctul meu de vedere, în acest moment, pandemia este pierdută de sub control. Se va ajunge la depășirea capacității sanitare și se va institui acea medicină de dezastre care a fost vehiculată de către unele autorități, însă ne asumăm să instituim medicină de dezastre în contextul în care nu am epuizat toate măsurile sanitare care se pot implementa. Se refuză vehement implementarea de măsuri restrictive, însă vestea proastă este că sistemul sanitar va fi depășit, vestea proastă este că, în acest ritm, nu vom ajunge pe 6 decembrie, oricât de mult și-ar dori clasa politică acest lucru, iar, din păcate, când ne vom trezi la realitate, situația va fi incontrolabilă. Din păcate, nu va continua în acest ritm. Dacă ne uităm din punct de vedere epidemiologic, nu va fi o creștere constantă și progresivă, va fi o creștere accelerată. Cu cât numărul de cazuri va crește, cu atât viteza de accelerare a transmiterii intracomunitare va crește. Deci, cel mai probabil, dacă nu vom lua nici un fel de măsuri, în decembrie vom depăși cu lejeritate 20 – 25.000 de cazuri pe zi, ceea ce va pune în genunchi sistemul sanitar”, a avertizat medicul Radu Țincu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare