CORONAVIRUS. Dr. Beatrice Mahler: „Cazurile sunt mai grele pentru că s-a schimbat boala”
Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, astfel că sunt diferențe dintre formele grave înregistrate în debutul pandemiei și cele din perioada actuală, când au devenit frecvente complicațiile trombotice.
„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluție severă – pentru că și aici avem o parte din pacienții care sunt infectați care au această evoluție – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen. Sunt foarte puțini pacienți care au acest tip de evoluție în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și care au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație. Și sunt mulți, avem între 8 și 10 pacienți pe care îi îngrijim pe secție împreună cu medicul de terapie intensivă, situație pe care nu am avut-o anul trecut…Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție. Acum avem pacienți care aparent au evoluție bună, transmiți familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă și la un moment familia primește un telefon că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă. Așa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pulmonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a spus Beatrice Mahler.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.