Coronavirus

CORONAVIRUS. Dr. Andreea Moldovan: „Valul trei vine cu o transmisibilitate mai mare” / Mai mulți pacienți tineri cu forme grave

 

Într-o conferinţă de presă care a avut loc duminică, dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii,  fost director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, a afirmat că măsurile de protecţie sanitară în şcoli şi în activităţile în care sunt implicaţi copii sunt absolut obligatorii, deoarece se înregistrează o creştere a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 la pacienți cu vârste mici, sub 10 ani.

Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe, ceea ce este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar. Personalul medical se străduieşte de mult timp să facă faţă unei pandemii pe care n-a mai întâlnit-o nici unul dintre noi până acum, iar pacienţii nu au nici o vină că s-au îmbolnăvit sau că fac forme grave sau că se degradează din punct de vedere clinic”, a declarat Andreea Moldovan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button