CORONAVIRUS. Dr. Alexandru Rafila cere CARANTINĂ NAȚIONALĂ
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri că e nevoie de o carantină națională, timp de o lună, pentru a contracara cu fermitate, și nu cu „jumătăți de măsură” evoluția pandemiei.
„Da, dar o carantină la nivel național care să țină seama de realități. Noi întotdeauna am avut o carantină care a îngrozit lumea. Nu vreau să avem o carantină care să îngrozească lumea, ci să presupună reducerea activităților care să fie sprijinită de populație, să fie explicată populației, să existe un interval liber înainte de măsuri așa încât toată lumea să se poate pregăti, fie o familie, fie un agent economic. Și acest lucru se face împreună, cu participarea celor care sunt afectați, nu se face împotriva celor care sunt afectați. Întotdeauna măsurile la noi au fost împotriva lor…Toată lumea are dreptul la opinie. Totuși, fiecare trebuie să înțeleagă, suntem afectați de acest număr înfiorător de 500 de decese zilnic. Noi putem controla acest lucru într-un timp mai scurt, pentru a limita pagubele umane și economice. Sau putem veni cu jumătăți de măsură și tergiversări, și rămânem în fruntea clasamentul la morți. Lucrul acesta e intolerabil”.
El a spus că printre propunerile pe care le va trimite guvernului se numără reducerea activității în sectorul Horeca „pentru o perioadă limitată de timp”, dar cu condiția ca guvernul să-și asume plata rapidă a ajutoarelor financiare pentru afacerile afectate.
„Ajutoarele financiare sunt necesare pentru ca activitățile să rămână deschise. Această situație de provizorat permanent nu face decât să adâncească neîncrederea sectorului privat. Nu vreau să intru în detalii tehnice, noi vom trimite câteva idei ce trebuie agreate de participanți. Dar e important ca mediul privat să fie implicat în decizie”, a mai spus Rafila.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.