CORONAVIRUS. Două locuri pentru un singur bilet CFR
Pentru combaterea răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi pentru protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu, CFR Călători a decis să ia măsuri pentru a asigura spaţiu între pasageri, în trenuri. Se va aplica regula „un loc liber, un loc ocupat”, astfel încât pasagerii să stea dispersaţi într-un vagon. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul vagoanelor de dormit sau cuşetă.
Personalul de tren a fost instruit să avizeze şi să îndrume călătorii care stau pe locuri alăturate, pe locurile libere, pentru a respecta distanţa minimă recomandată.
Pentru trenurile cu potenţial de aglomerare (navetă), CFR Călători a suplimentat numărul de vagoane cu 25. În plus, alte 25 de vagoane vor fi introduse în compunerea trenurilor care circulă în week-end.
„Facem apel la toţi pasagerii să respecte regulile de igienă şi comportament emise de Ministerul Sănătăţii şi autorităţile abilitate, în vederea restrângerii răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre”, arată CFR Călători, într-un comunicat de presă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.