Coronavirus

CORONAVIRUS. Din această noapte se majorează amenzile pentru cei care ies din casă nejustificat!

 

Începând din această noapte, sancțiunile contravenționale prevăzute în ordonanțele militare și actele normative conexe, pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență se majorează, după cum atenționează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Astfel, amenda va fi de la 2.000 la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator, conform purtătorului de cuvânt al IJP Brașov, agent Nadia Olaru.

Au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, conform Poliției.

„Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, vă rugăm să rămâneți acasă și doar în situații excepționale, prevăzute de lege, să părăsiți locuința”, a mai transmis reprezentantul IJP Brașov.

Amintim că deplasările trebuie justificate cu declarații pe proprie răspundere (descarcă de AICI) sau cu adeverință de la angajator (descarcă de AICI). 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button