Coronavirus

CORONAVIRUS. Câți români vor ajunge mâine în țară?! BLOCAJ la intrarea în Ungaria dinspre Austria!

 

Pe fondul epidemiei de coronavirus, premierul Ungariei, Viktor Orban, a decis închiderea granițelor țării pe care o conduce, dar nu a anunțat și partenerii din Uniunea Europeană de acest lucru.

Astfel, circa 4.000 de români, în majoritate muncitori sezonieri, au rămas blocați la granița Austriei cu Ungaria, Ministerul Român al Afacerilor Externe precizând în acest sens: „Decizia Ungariei a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar”.

Așa cum a relatat www.g4media.ro, la presiunea României, Austriei, Slovaciei, Croației, dar și a Comisiei Europene, Viktor Orban a cedat, promițând că va deschide granițele Ungariei la noapte, o singură dată, pentru crearea unui cordon umanitar. Astfel, tranzitul românilor blocați acum se va face continuu până la intrarea în țara lor de origine. Prin urmare, mii de conaționali vor ajunge mâine dimineață la punctele de trecere a frontierei de la Borș, Nădlac și Cenad.

Respectivii vor fi testați pentru coronavirus, iar cei ce vor fi depistați negativ vor trebui să intre în autoizolare 14 zile pe teritoriul României. Cazurile pozitive vor fi transportate de urgență la spitalele de infecțioase.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button