Coronavirus

CORONAVIRUS. BRAȘOV. Update. Au murit infectați cu COVID-19, dar fără a avea simptomatologie respiratorie / Pacientul 0…

 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte, ne-a confirmat faptul că toți cei trei pacienți care au decedat la unitatea în cauză, fiind infectați cu COVID-19, au fost colegi de salon.

Pacientul 0 a fost bărbatul de 81 de ani, care a decedat miercuri, potrivit sursei citate.

Chiar dacă s-au infectat și ei cu noul coronavirus, pacienții care au decedat astăzi s-ar fi stins din cauza bolilor pentru care fuseseră internați și nu din cauza virusului, neavând simptomatologie respiratorie, conform cadrelor medicale.

„Avem pacientul 0 din Bran. Ceilalți doi decedați au fost în salon cu acest bolnav, dar cu patologii medicale grave, cu prognostic rezervat. Faptul că au fost testați și găsiți pozitiv la COVID-19 a trebuit să fie declarați. Dar decesul a fost dat de bolile de bază. Ei nu au prezentat simtomatologia respiratorie sau a bolii COVID-1″, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Brașov.

El a făcut precizări și cu privire la al patrulea brașovean care a decedat după ce a fost confirmat cu COVID-19. Amintim că decesul a survenit la spitalul din Sfântu Gheorghe.

Bărbatul de 60 de ani a fost internat pentru o zi la Tractorul (subunitate SCJU Brașov), până a fost testat și confirmat cu coronavirus. Atunci a fost trimis la Spitalul de Neurologie, iar de acolo, pentru că boala de bază era pancreatita pe fondul tumorii de pancreas, a fost transferat la spitalul din Sfântu Gheoeghe, unde a și decedat.

Reprezentantul SCJU Brașov a precizat că pacientul era în stadiul terminal al bolii pentru care fusese internat. Ancheta epidemiologică este în curs.

CITIȚI ȘI:

CORONAVIRUS. BRAȘOV. Încă două decese / Oamenii, colegi de salon la Spitalul Județean

CORONAVIRUS. BRAȘOV. DSP a anunțat „închiderea completă a secțiilor Chirurgie II și Chirurgie III de la Spitalul Județean și efectuarea dezinfecției terminale”

CORONAVIRUS. DSP, precizări despre al doilea brașovean ucis de COVID-19

CORONAVIRUS. Al doilea deces la BRAȘOV / 248 la nivel național

 CORONAVIRUS. BRAȘOV. Doctorul Dan Grigorescu, apel către prefect! „Suntem în ceasul al 23-lea: capacitatea actualelor spitale va fi în curând depășită de tsunami-ul de cazuri care va urma!”

CORONAVIRUS. BRAŞOV. Reacția Spitalului Județean, după acuzele aduse în cazul bătrânului decedat…

CORONAVIRUS. Anchetă la BRAȘOV, după înregistrarea primului deces

CORONAVIRUS BRAŞOV. GCS, informaţii despre braşoveanul decedat

CORONAVIRUS BRAŞOV. Nepoata bătrânului decedat, ACUZAȚII GRAVE!

CORONAVIRUS. BREAKING NEWS. Primul deces la BRAŞOV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare