Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. S-a luat decizia: cum vor funcționa școlile din municipiu săptămâna viitoare

 

Update CORONAVIRUS BRAȘOV. Schimbări și în funcționarea școlilor și grădinițelor din județ

Dat fiind faptul că, pentru a patra zi consecutiv, în municipiul Brașov, rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori, fiind azi de 6,31/1000 (CORONAVIRUS BRAȘOV. UȘOARĂ SCĂDERE! Informațiile zilei de la DSP…), cele 106 unități de învățământ din municipiul Brașov – grădinițe, școli gimnaziale, licee, școli postliceale, cluburi școlare – care și-au suspendat activitatea de joi, trecând în online, vor continua în acest regim și săptămâna viitoare.

Anunțul a venit, în urmă cu puțin timp, de la Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov. Decizia de reevaluare are la bază ordinul comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, care prevede faptul că „scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică”.

Astfel, măsura de suspendare se aplică pentru perioada 22-26 martie, urmând a fi reevaluată, vineri, 26 martie.

Același ordin prevede „excepția de depășire a pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină (nota red. – școlară) se aplică imediat”.

De altfel, nu doar unitățile de învățământ din municipiul Brașov au activitatea suspendată din cauza ratei de infectare SARS-CoV-2, ci și cele din alte localități unde incidența a depășit 6 cazuri la mia de locuitori. Dacă la Sânpetru decizia s-a luat de vinerea trecută, pentru Ghimbav, ca și pentru Brașov, măsura s-a aplicat de joi.

Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button