Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. Restricții la festivitățile școlare. Cine (NU) poate participa

 

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a transmis Inspectoratului Școlar al Județului Brașov – și, spre știință, Direcției de Sănătate Publică a județului și Inspectoratului de Poliție Județean – o adresă referitoare la organizarea în spații deschise a festivităților prilejuite de încheierea anului şcolar, conform prevederilor H.G. 580/27.05.2021, pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021,  precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea  şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În conținutul adresei se precizează că actul normativ menționat prevede, în Anexa nr. 3, art.1, că – în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare -, se stabilesc următoarele măsuri:
pct. 27 – „se permit festivităţile organizate în spaţii deschise, prilejuite de terminarea anului şcolar, cu participarea personalului didactic, a elevilor, precum şi a însoţitorilor acestora. Participarea însoţitorilor este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”.

„Față de cele expuse, pentru organizarea în condiții optime a eventualelor festivități, se va ține cont cu strictețe de prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației/Ministrului Sănătății nr. 3235/93/2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.

Vă adresăm rugămintea de comunica prezenta adresă către conducerile unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Brașov, în vederea organizării în condiții de siguranță epidemiologică a festivităților de încheiere a anului școlar. Totodată, vă rugăm să dispuneți ca directorii unităților de învățământ din județul Brașov să informeze însoțitorii elevilor că pot participa la aceste festivități numai în condițiile stabilite de H.G. nr. 531/2021, cu modificările și completările ulterioare, anexa nr.3 – măsuri pentru diminuarea impactului de risc, art.1, pct.27.

Măsurile dispuse de către dumneavoastră vor fi comunicate cu celeritate Instituției Prefectului Județul Brașov”, se mai menționează în adresă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare