Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. Puține școli în care nu se fac astăzi cursuri

 

Doar 17 unităţi de învățământ preuniversitar din judeţ, din totalul de 417, încep săptămâna în scenariul 2 de funcţionare, după care toate vor lua o pauză marți, de 1 Iunie, potrivit listei aprobate, vineri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Braşov. În scenariul 2 sunt prezenți în bănci doar cei din clasele primare și terminale (a VIII-a. a XII-a/a XIII-a), precum și preșcolarii, iar restul învață în online, dacă localitatea are rată de infectare peste 1 la mia de locuitori. Este vorba despre școlile și grădinițele din Cristian, Dumbrăvița, Vlădeni, Feldioara, Rotbav, Sâmbăta și Viștea. Celelalte sunt în scenariul 1, inclusiv cele din municipiul Brașov. Scenariul 1 înseamnă că merg toți elevii la școală, dacă localitatea are incidență de infectare cu COVID-19 sub 1 la mia de locuitori. Singura excepție, în municipiu, rămâne Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde a fost luată decizia ca activitatea să continue în scenariul 2, la solicitarea conducerii liceului, din cauza faptului că nu poate fi folosit corpul A (detalii: Update BRAȘOV. Un grup de părinți acuză Primăria că obstrucționează reluarea cursurilor la „Meșotă” / REACȚIA Primăriei…)

Scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar se pot modifica de pe o zi pe alta, în funcție de creșterea sau scăderea ratei de infectare cu COVID 19, sub sau peste 1 la mie, conform unui ordin aprobat recent de Ministerul Educației, fără a se mai aștepta actualizarea săptămânală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare