Coronavirus

CORONAVIRUS. BRAŞOV. Marcel Ciolacu: „În Suceava, Timiș, Arad, Brașov sau Deva, conduse de ani de zile de PNL, sunt #focare de infecție”

 

După ce liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a acuzat că primăriile și consiliile județene conduse de PSD că nu au alocat bani pentru aparate PCR necesare testării coronavirusului, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a contraatacat.

„Nu sunt în stare să rezolve problemele în judeţele roşii, dar vin şi spun că au soluţii la nivel naţional. În majoritatea judeţelor conduse de baronii roşii ai PSD, consiliile judeţene sau primăriile municipii reşedinţă de judeţ nu au alocat fonduri destinate achiziţionării de aparate de testare PCR. La Buzău, în fieful preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, CJ şi primăria nu au alocat fonduri pentru achiziţionarea unui aparat de testare. Situaţia se repetă în Teleorman, Vrancea, Neamţ, Gorj sau Olt, unde consiliile judeţene conduse de pesedişti nu au asigurat suport financiar pentru aparate de testare. Exact ce, în mod ipocrit, liderii PSD reproşează Guvernului liberal. Practic, baronii roşii şi-au abandonat cetăţenii judeţelor pe care le conduc. Mâna de ajutor a venit în fiefurile PSD din partea Guvernului liberal, care a finanţat prin Ministerul Sănătăţii achiziţia de PCR-uri. Întrebarea legitimă care se pune este cum să credem o iotă din «soluţiile» liderilor naţionali ai PSD, când ei nu sunt în stare să rezolve problema din curtea lor? O altă întrebare legitimă este de ce baronii roşii ai PSD nu au alocat bani pentru achiziţia de PCR-uri, de ce nu fac teste în judeţe, adică exact ce trâmbiţează ei seară de seară la tv?”, se arată într-un comunicat al PNL semnat de Florin Roman, preluat de Agerpres.

Replica lui Marcel Ciolacu a venit rapid.

„Roman – ești un mare mincinos! Te-au pus #stăpâniiPNL să minți ca un nerușinat pentru a acoperi incompetența Guvernului tău și a baronilor voștri din județe!

În Suceava, Timiș, Arad, Brașov sau Deva, conduse de ani de zile de PNL, sunt #focare de infecție necontrolate unde mor oameni și tu dai vina tot pe PSD?! Nu ți-e rușine?! Mor oameni, neisprăvitule, pentru că PNL este incompetent și nu face nimic!

Uită-te în Maramureș, Bistrița, Galați, București, Iași, Buzău, Dolj, Neamț sau multe alte județe să vezi ce au făcut primarii noștri și președinții de CJ! Au alocat de urgență bani și au cumpărat aparate de testare PCR, dar și teste și echipamente de protecție. Au dezinfectat localitățile și au luat măsuri reale în sprijinul populației. Totul, fără niciun sprijin de la #GuvernuldeIncompetenți! Voi doar le-ați pus bețe-n roate, pentru că atât puteți! În schimb, sunteți primii la făcut afaceri cu hotelurile voastre unde îi duceți pe oamenii în carantină! Fiți siguri că pentru toate furturile de acum veți răspunde!

Uită-te, neisprăvitule, la cei de la PSD! Nu s-au testat, pe șest, ca baronul tău Flutur! Au muncit zi și noapte pentru sănătatea oamenilor. De aia nu sunt focare în județele lor!

Tu minți ca un nerușinat ca să acoperi faptul că Guvernul#OrbanNUtestează. Minți ca un nerușinat ca să acoperi că nu cumpărați aparate de testat. Minți ca un nerușinat ca să acoperi faptul că Guvernul Orban nu cumpără echipamente de protecție. Minți ca un nerușinat ca să acoperi raportările false!
Opriți-vă, neisprăviților! Lăsați politica și faceți odată ceva pentru oameni! Testați-i și reporniți economia!”, a scris Ciolacu pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare