Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. DRAMATIC. Ambulanţa Codlea, ÎNCHISĂ. „2 asistente s-au infectat cu Covid 19”

 

În această dimineaţă viceprimarul care are şi atribuţii de primar al municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a anunţat pe Facebook: „Avem o situație de urgență și pe această cale fac un apel cu toată responsabilitatea către persoanele care au intrat în contact direct în ultimele zile cu personalul Serviciului de Ambulanță Codlea, să se autoizoleze de îndată.

În mod normal nu aș face apel la sprijinul dumneavoastră, însă până când va fi efectuată ancheta epidemiologică, aflată în derulare, există riscul ca foarte multe persoane din jurul dumneavoastră, dintre cei dragi, părinți, copii, să se infecteze. De aceea vă rog pe toți cei care citiți acest mesaj și știți că ați intrat în contact direct cu colegii noștri de la Ambulanța Codlea să vă autoizolați și să ne anunțați de îndată pentru a vă putea oferi ajutor”.

Consilierul local Dionisie Aurel Agache a oferit, tot pe Facebook, detalii despre situaţie: „2 asistente și soțul uneia din acestea s-au infectat cu Covid 19.

La microstația de la Codlea în prezent lucrează 5 asistente și 5 șoferi.

Din acest moment începe și la Codlea transmisia comunitară a virusului.

Dacă știți că ați intrat în contact cu aceste persoane vă rugăm să luați măsurile necesare pentru a vă izola și a începe demersurile necesare pentru a fi testați.

În prezent se face anchetă epidemiologică inclusiv la Spitalul Codlea.

Până la ora 15.00 se va decide dacă intră în carantină și Spitalul Codlea sau nu intră”.

Tot el a anunţat la scurt timp că „Microstația de Ambulanta Codlea a fost închisă.
Cinci angajați sunt în spital, alți cinci sunt acasă, în izolare. Dintre cei cinci din spital, doi sunt confirmați, pentru ceilalți trei se așteaptă rezultatele testelor”.

Aşteptăm şi un punct de vedere oficial din partea autorităţilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare